Albinaritul intre pasiune si afacere, Ion TURNEA
 
 
 
 

Introducere

Îndrăgostit de albine

(Cum am devenit apicultor)

Text Box:   „Fără ideal nu există activitate, iar fără activitate nu există viaţă.“

(Vissarion Grigoryevich Belinski)

Încă din copilărie am fost pasionat de albine. Albina era pe atunci o mare enigmă pentru mine. O vedeam ca pe o picătură de soare căzută pe pământ pentru a îndulci viaţa oamenilor prin înţelepciunea, hărnicia şi produsele muncii ei. Îmi doream nespus de mult să pătrund în lumea ei, să încerc a-i contempla perfecţiunea.

Cu timpul am înţeles că albina este singura insectă care se bucură de întreaga preţuire şi admiraţie a oamenilor. Ea este aceea care prin zborul ei din floare în floar.

ca într-un dans al luminii ajută la polenizarea plantelor sporind recolta de fructe şi seminţe.

Albina cunoaşte esenţa fiecărei flori, esenţă ascunsă tainic în polenul atât de binefăcător pentru viaţa familiei de albine şi pentru oameni.

Prin urmare albina este insecta care ajută plantele, îşi ajută familia, oamenii, chiar şi animalele.

Scriitorul Tudor Arghezi în poezia Lumină lină se identifică cu albina.

Albina, în poezia argheziană, este metafora ce arată aspiraţia scriitorului spre absolut, absolut pentru care e capabil de sacrificiul suprem.

Menirea de a poleniza a albinei sugerează misiunea poetului de a crea. Fiecare îşi desăvârşeşte cu înţelepciune propria artă, albina arta fagurilor, iar poetul arta cuvântului.

Personificată, albina se află în poezia argheziană într-o situaţie dramatică: „Zăcând aci, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind       într-un polen de floare“ 1. Soarta dramatică a albinei s-a datorat încercării ei de a-şi depăşi propria condiţie pentru atingerea idealului.

Adresarea directă a eului liric: „Neascultând de vântul de la stup“2 accentuează dramatismul situaţiei şi arată că albina s-a lăsat dominată de propriul ideal, ideal prezentat simbolic şi prin metafora: „Te-ai aruncat în plasa verde a zilei.“3

Ultimele două versuri ale poeziei se constitue într-o interogaţie retorică ce arată admiraţia eului liric pentru albina care a încercat datorită patimei sale mistuitoare; „Cu aripa-n ţărână şi în vis, / Strânge la piept comoara ta deplină.“4 să aspire la un ideal de neatins, exemplu demn de urmat şi pentru scriitorul ce se identifică totodată cu mica vietate: „Cât! Te iubesc, frumoasa mea albină, / Că sarcina chemării te-a ucis.“5

Urmând şi eu drumul albinei spre absolut, în anul 1978 mi s-a împlinit cel mai arzător ideal al meu, am fost hirotonit preot.

Din acel moment şi până în prezent am fost alături de fiecare om,  i-am ascultat problemele, l-am povăţuit, l-am ajutat, m-am bucurat cu el şi am plâns împreună cu el. L-am cunoscut în toate cele trei momente prin care trebuie să treacă în viaţă spre a primi locul binemeritat în veşnicie: botezul, nunta şi moartea.

Surprinzător e că şi albina, acestă micuţă insectă, desprinsă parcă dintr-o rază de soare, îi este alături omului în toate momentele esenţiale din viaţa sa: botez, nuntă şi înmormântare prin ceara fără de care nu ar putea să fie confecţionate lumânările.

Cu ce altceva ar putea să fie asociată mai bine albina dacă nu cu lumina, cu strălucirea soarelui şi această asociere se datorează produselor sale atât de folositoare omului: mierea, ceara...

În timpul misiunii mele ca preot în localitatea Ciuta, judeţul Caraş Severin, am avut bucuria să descopăr pentru prima dată tainele stupăritului.

 Era o frumoasă zi din luna lui cireşar, natura părea mai vie ca niciodată. Cum am păşit pragul bisericii după oficierea Sfintei Liturghi pentru a mă îndrepta spre casă, căci era praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 29. 06. 1980, un credincios m-a oprit să-mi comunice că o familie de albine  a roit Text Box:  Eu eram novice în această taină a stupăritului, novice cred că e prea mult spus, însă era momentul mult aşteptat de mine, puteam cunoaşte mai bine albinele, îmi puteam face propria stupină, aşa că am mers în livada prietenului meu şi am luat roiul de albine de pe creanga unuia dintre pruni.

A fost prima mea experienţă cu albinele.

Îmi amintesc că nu aveam nimic din cele indispensabile creşterii albinelor, însă nu m-am lăsat descurajat de acest lucru, căci începând cu a doua zi am început să achiziţionez utilajele şi materialele necesare albinăritului.

Albinele sunt insectele ce se caracterizează prin înţelepciune, dovadă misterul fagurilor ce-i confecţionează, sunt insectele ce se caracterizează prin hărnicie, sunt insectele ce-i sunt alături omului prin produsele muncii lor, sunt insectele care ar putea să descopere prin pilda vieţii lor în fiecare dorinţa ascunsă a unui ideal.

Cu câtă fericire adună albinele nectarul din flori în fiecare clipă  scurtă a vieţii lor!

Zborul lor jucăuş, zumzetul plin de viaţă şi mişcările pline de graţie şi delicateţe folosite pentru a săruta fiecare floare trădează această bucurie sfântă.

Pentru albine fiecare clipă este o veşnică sărbătoare, culegerea nectarului este o eternă, parfumată primăvară.

E probabil ca omul să observe intensitatea trăirii vieţii de care dau dovadă aceste micuţe vietăţi, cum preţuiesc, fructifică fiecare clipă a existenţei lor şi să le urmeze exemplul.

În viaţă e bine ca omul să lupte pentru ceea ce-şi doreşte. Fiecare om e unic în felul său, e actorul principal al propriei sale vieţi, precum mierea este aurul de mult preţ al fiecărui stup, aşa cum mărturiseşte scriitorul simbolist Ion Minulescu în poezia Spovedanie: „Privesc pe cei ce trec mereu / Pe jos, pe sus, pe străzi, prin gări - / Botezuri, nunţi şi-nmormântări, / Şi parcă-n fiecare grup / Obiectul principal sunt Eu, / Ca aurul lichid din stup...“6

Note:

1. Tudor Arghezi,  Pagini alese  Versuri şi proză, Editura T. Arghezi & Regis, Buc. 2006, pag. 15

2. Idem, Ibidem, pag. 15

3.  Idem, Ibidem,pag. 15

4. Idem, Ibidem, pag. 15

5.  Idem, Ibidem, pag. 15

6. Ion  Minulescu, Versuri, Editura Minerva, Bucureşti, 1977, pag. 159

Pr. Ion Turnea