CAPITOLUL 2

IPOSTAZE ALE ALBINEI ÎN SCRIERILE RELIGIOASE

Dacă omul ar învăţa să fie lipicios ca mierea în tot ceea ce priveşte învăţătura sfântă, ar gusta încă din această viaţă trecătoare Paradisul.

Despre existenţa albinelor, a mierii şi rolul important al acestora în ceea ce priveşte viaţa omului în scrierile religioase avem multe dovezi.

Aceste dovezi le întâlnim atât în religia iudeo-creştină, cât şi în toate celelate religii ale lumii.

 „Mierea este la fel de veche ca istoria scrisă, [...] ce datează din 2100 î.Hr. unde a fost menţionată în scrierierile cuneiforme, precum şi în cele sumeriene şi babiloniene, codul hitit, dar şi în scrierile sacre din India şi Egipt. […] Cel mai vechi record de păstrare a albinelor în stupi a fost găsit în templul Soarelui ridicat în 2400 î.Hr. de lângă Cairo […] Albinele erau recomandate frecvent în hieroglifele egiptene fiind favorizate de faraoni. […] Egiptenii antici au folosit mierea ca îndulcitor, ca un cadou pentru zeii lor, chiar şi ca ingredient în îmbălsămare fluid, […] Turtele de miere au fost coapte de egipteni şi folosite ca o jertfă de împăcare a zeilor. […] În Egiptul Antic mierea a avut un rol sacru în naşteri, decese şi căsătorii, se credea că e utilă pentru a furniza energia şi inspiraţia de a crea un copil. […] Aşadar mierea este menţionată în cele mai vechi istorii scrise.“ ⁴²

„În religia greacă, albina era uneori identificată cu Demeter, zeiţa pământului şi a culturilor, care a reprezentat sufletul trimis în iad. Albina simbolizează, de asemenea, că sufletul zboară departe de corp […]. Tradiţia greacă pretinde că Pitagora nu a mâncat nimic, doar miere de-a lungul întregii sale vieţi.“ ⁴³

În religia iudeo-creştină, Sfânta Scriptură, întâlnim diferite ipostaze ale albinei, de la importanţa produselor ei până la înţelepciunea acesteia.

Locurile binecuvântate de Dumnezeu, adevărate mici paradisuri terestre, presărate din loc în loc pe acest pământ pentru ca oamenii să guste puţin, încă din această viaţă, fericirea, sunt locurile denumite metaforic, ţinuturi în care curge lapte şi miere: „M-am pogorât dar  să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge lapte şi miere, în ţinutul Canaaneilor...“ ⁴⁴

„Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată în iscusinţă.“ ⁴⁵

Omul în viaţă este sfătuit de înţeleptul Solomon prin pildele sale să adopte exemplul albinei, care deşi e slabă în ceea ce priveşte trupul, face cele mai iscusite munci datorită priceperii şi hărniciei sale. Şi omul e la fel de slab la făptură dacă-l raportăm la acest univers, însă dacă urmează exemplul albinei câte lucruri de preţ şi veşnice ar putea săvârşi. Am putea să asociem în aceată privinţă arhitectura fagurilor cu piramidele egiptene.

Importanţa muncii albinei, produsele apicole, menţionează înţeleptul Solomon sunt folosite nu doar ca hrană, ci şi pentru sănătatea omului, nu doar de omul de rând, ci şi de regi. Astfel albina nu poate decât să fie cel mai pozitiv exemplu, cea mai vie pildă pentru om, ca acesta să petrecută o viaţă în fapte bune.

Frumuseţea iubitei şi puterea dragostei e zugrăvită de înţeleptul Solomon în Cântarea Cântărilor şi din prizma dulceţii, unicităţii mierii. Aşa cum mierea e unică în dulceaţa ce o oferă şi iubirea, frumuseţea celei dragi sunt unice: „Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta;“ ⁴⁶

Produsele apicole sunt folosite în Sfânta Scriptură şi pentru ca oamenii să fie mai energici, să fie puternici în războaie. Ionatan, fiul lui Saul după ce a gustat miere a reuşit să biruiască pe filisteni: „Ci s-a dus tot poporul în pădure, şi acolo într-o poiană era miere. Şi a intrat poporul în pădure şi a zis: Iată curge miere. Dar nimeni nu şi-a dus mâna spre gura sa, căci poporul se temea de blestem. Ionatan nu auzise de jurământul pe care-l pusese tatăl său pe popor; şi, întinzând vârvul toiagului ce-l avea în mână, l-a muiat într-un fagure de miere şi, întorcându-l cu mâna spre gura sa, i s-au luminat ochii. Atunci unul din popor i-a spus: Tatăl tău a pus jurământ asupra poporului, zicând: blestemat să fie cel ce va gusta astăzi hrană, şi de aceea poporul e istovit. Dar Ionatan a zis: Tatăl meu a tulburat ţara. Iată mie mi s-au luminat ochii când am gustat puţin din această miere.“ ⁴⁷

Ioan Botezătorul, proorocul care face trecerea, legătura dintre Vechiul şi Noul Testament, până să-şi înceapă misiunea pentru care a fost trimis de Dumnezeu în această lume se întărea în pustie cu postul, rugăciunea, mâncând doar lăcuste şi miere sălbatică. „Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui era lăcuste şi miere sălbatică.“ ⁴⁸

Observăm că mierea este un produs ce nu întinează trupul, ci îl menţine într-o stare de curăţire, puritate, dându-i putere, energie.

Despre importanţa produselor apicole şi măreţia albinei ne vorbeşte Sfânta Scriptură prin ghicitoarea lui Samson, ghicitoare ce a fost rezultatul unui miracol ce s-a petrecut după ce acesta a doborât un leu. În trupul leului, după câteva zile, când de fapt trebuia să intre în putrefacţie, Samson a găsit miere, un roi şi-a găsit acolo stupul.

Deşi evreii nu aveau voie să atingă trupurile moarte, prin acest miracol, Bunul Dumnezeu, a dat o pildă oamenilor referitoare la cât de importantă e mierea, căci până şi cel mai puternic are nevoie de aceasta. „Deci s-a dus Samson cu tatăl său şi cu mama sa la Timna; […] iată un leu tânăr venea răcnind înaintea lor. Atunci s-a pogorât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână. […] Iar după câteva zile s-a dus el iarăşi […] şi s-a abătut să vadă trupul leului. Şi a luat el fagurele în mână şi s-a dus şi a mâncat pe cale; […]. Apoi a mers tatăl său la femeie şi a făcut acolo Samson ospăţ de şapte zile, cum au obiceiul să facă mirii. Şi când l-au văzut cei de acolo, au ales treizeci de nuntaşi care să fie împrejurul lui. Iar Samson a zis către ei: Am să vă spun o ghicitoare şi dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale ospăţului şi mi-o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de rânduri de haine. Iar dacă nu veţi putea s-o ghiciţi, atunci să-mi daţi voi mie […] Au zis aceia: Spune ghicitoarea ta, ca s-o auzim. Atunci le-a zis: Din cel ce mănâncă a ieşit mâncare, şi din cel tare a ieşit dulceaţă. Şi n-au putut să dezlege ghicitoarea în trei zile. Iar în ziua a şaptea au zis aceia către femeia lui Samson: Ademeneşte pe bărbatul tău să dezlege ghicitoarea; altfel te vom arde cu foc pe tine şi casa tatălui tău; ne-aţi chemat, oare, ca să ne jefuiţi? Şi a plâns femeia lui Samson înaintea lui […] şapte zile, cât a ţinut ospăţul la ei. În sfârşit a şaptea zi i-a dezlegat-o […] Şi iată în ziua a şaptea, […] au zis oamenii cetăţii: Ce e mai dulce ca mierea şi ce e mai tare ca leul? Şi el le-a zis: De nu aţi fi arat cu juninca mea, ghicitoarea mea n-o mai ghiceaţi voi. […] Iar femeia lui Samson s-a măritat cu unul dintre nuntaşii de la nunta sa...“ ⁴⁹

Mierea este produsul apicol de care toţi avem nevoie pentru a creşte desăvârşit la trup şi la suflet, „Pentru aceea Domnul meu vă va da semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. Şi se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele.“ ⁵⁰, din această cauză albina nu poate primi decât cuvinte de laudă, ea nu poate decât să fie iubită de toţi sau luată ca pildă prin tot ceea ce face.

La fel de importantă ca mierea este şi ceara în tradiţia creştină, căci ea este mesajul luminii în ritualurile de trecere a vieţii omeneşti, botezul, nunta şi moartea: „Era în casă o luminiţă, o luminiţă de ceară, pusă împletită pe o cruciuliţă afumată de lemn, pe care nu se mai cunoşteau sfinţii. Dar luminiţa aceea n-o aprindeau. O păstrau pe când avea să moară baba Mâia, să aibă şi ea ce ţine în mână, ca să-şi vadă calea luminoasă, când va pleca pe drumul de veci.“⁵¹ „Deodată însă baba Mâia schimbă ochii şi-i umplu de spaimă. Simţea cum vine ceva, rece şi greu, ca o povară strivitoare. Întinse mâna, dar n-ajunse luminiţa de ceară. Aşa frământându-se, căzu pe podele şi muri, cu mâna întinsă după luminiţă.“⁵²

Străjnicia de care dau dovadă albinele când sunt atacate de inamici este luată ca pildă în Sfânta Scriptură, în luptele poporului iudeu cu duşmanii: „Dar v-a ieşit înainte poporul amoreu care locuia pe muntele acela şi a tăbărât asupra voastră ca albinele şi v-a zdrobit de la Seir până la Horma.“⁵³, dar puterea lui Dumnezeu este cea care te ajută să învingi şi cele mai de netrecut obstacole: „Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.“⁵⁴

 „Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o; şi era în gura mea dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o pântecele meu s-a amărât.“⁵⁵ menţionează autorul Apocalipsei.

Albina după cum am prezentat în acest subcapitol este o insectă iubită, pildă de înţelepciune, produsele ei putere, sănătate, hrană, în toate scrierile religioase, până şi învăţăturile sfinţilor sunt asociate cu urmele acestor preţuite vieţuitoare: „...sfinţi. Ei ne lasă pe Dumnezeu, ca albina acul.“ ⁵⁶

 

Note:

⁴²  http://www.aloelf.com/bee-honey/ancient-history-of-bee-honey/

⁴³  http://www.lunedemiel.tm.fr/anglais/06.htm

⁴⁴ Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Apocalipsa, cap. 10, v. 10

⁴⁵ Sfânta Scriptură, Pilde, cap. 6, v. 8

⁴⁶ Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994,  Cântarea Cântărilor cap. 4, v. 10

⁴⁷ Sfânta Scriptură, I Regi, cap. 14, v. 25-29

⁴⁸ Sfânta Scriptură, Matei, cap. 3, v. 4

⁴⁹ Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Judecători, cap. 14, v. 5-20

⁵⁰ Sfânta Scriptură, Isaia, cap. 7, v. 14-15

⁵¹ Ion Agârbiceanu,  Jandarmul nuvele şi povestiri, Ed. Allfa, Bucureşti, 2001, pag. 287, 288

⁵²  Idem, Ibidem, pag. 292

⁵³ Sfânta Scriptură, Deuteronom, cap. 1, v. 44

⁵⁴ Sfânta Scriptură, Psalmi, 117, v. 12

⁵⁵ Sfânta Scriptură, Apocalipsa, cap. 3, v. 4

⁵⁶  Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi, ed. Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 78

Pr. Ion Turnea