CAPITOLUL 5

TEHNOLOGIA CREŞTERII ALBINELOR

5.1. CALENDARUL CREŞTERII ŞI ÎNGRIJIRII ALBINELOR

Motto:

            „Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.“

(Antoin de Saint-Exupery, Micul prinţ)

Doar îndrăgostiţii de albine sunt cei care pot pătrunde în lumea tainică a prisăcii. Ei trăiesc alături de preţioasele insecte toate bucuriile ce ţi le oferă natura, de la zâmbetul primei raze de soare, primăvara, ce aduce zborul pentru curăţire a albinelor la fascinanta poveste a roirii, de la mireasma înfloririi la dansul albinelor cu cele mai minunate prinţese ale pământului, florile, de la aroma fructelor coapte la viaţa ce se naşte în interiorul stupului prin intensificarea creşterii puietului, de la steluţa de zăpadă căzută din văzduh peste prisacă la soarele ce încălzeşte întregul stup indiferent de temperatura de afară, ghemul.

Niciun om ce a privit apicultura doar ca pe o sursă de câştig nu a reuşit să pătrudă în lumea plină de enigme ce ţi-o oferă viaţa albinelor. A fost nevoit să renunţe, neavând răbdare să-i înţeleagă frumuseţea.

Aşadar nu e nevoie să începi doar prin a-ţi procura doar tehnologia necesară creşterii albinelor, ci e nevoie de multă răbdare să poţi pătrunde în universul celor mai înţelepte insecte, să înveţi să le iubeşti aşa cum cei ce vor să devină marinari sunt sfătuiţi de scriitorul Antoin de Saint-Exupery să înveţe să iubească marea.

Pentru a pricepe mai bine universul plin de viaţă al prisăcii o să prezint în acest subcapitol etapele creşterii albinelor în funcţie de anotimp.

„Sub influenţa mediului, în cursul anului au loc în familia de albine modificări cantitative şi calitative. Schimbările albinelor în familie, sub raport numeric, sunt determinate atât de condiţiile mediului exterior, cât şi de condiţiile ce se creează însăşi în interiorul cuibului.“ ¹⁰⁹

Anul apicol începe toamna odată cu perioada de creştere a albinelor de iernare, perioadă ce corespunde lunilor august-septembrie.

În această perioadă activitatea de zbor a albinelor se micşorează, intensificându-se creşterea puietului. Albinele ce sunt crescute în această perioadă pot trăi 7-8 luni, spre deosebire de cele din sezon ce trăiesc între 35-45 zile.

Tot în această perioadă apare culesul de nectar şi polen care totuşi nu depăşeşte nivelul celui de la începutul verii.

Matca depune  între 600-800 de ouă în 24 de ore în aceste luni de toamnă calendaristică.

După ultimul cules din sezonul de toamnă începe pregătirea pentru iernat.

Pregătirea pentru iernat se face având în vedere calitatea mătcilor, puterea familiilor, hrana necesară pentru iernare, organizarea cuibului.

Tot în perioada de pregătire pentru iernat „se aşază gratiile contra şoarecilor la urdiniş, reductorul trecându-se la faza mică.“ ¹¹⁰, se efectuează stâmtorarea şi împachetarea cuiburilor, se verifică salteluţele.

În perioada repausului de iarnă când temperatura scade, ouatul mătcii şi creşterea puietului încetează, iar albinele îşi micşorează zborul.

Această perioadă a repausului de iarnă începe pe la sfârşitul lunii octombrie şi se termină în februarie odată cu apariţia primului puiet în cuib.

În perioada repausului de iarnă dacă temperatura scade sub 8º albinele formează ghemul de iarnă în dreptul urdinişului.

Perioada înlocuirii albinelor de iarnă începe odată cu apariţia primului puiet în cuib.

Până la zborul de curăţire ce are loc primăvara, matca depune între 20-100 ouă, însă după zborul de curăţire şi apariţia culesului de nectar şi polen, ouatul se intensifică ajungând la 1000 de ouă în luna aprilie şi până la 2000 de ouă în luna iunie.

Primăvara stuparul trebuie să facă investigaţii cu privire la starea familiei din stup. „Dacă în stup se aude un zumzet (bâzâit înfundat) accentuat şi continuu înseamnă că matca a depus ouă şi cuibul este format. În coloniile (familiile) în care acest zumzet este greu perceptibil, înseamnă că matca încă nu a început activitatea. În cazul când nu se aude nimic chiar dacă se loveşte puţin stupul, înseamnă că situaţia nu este bună şi se impune în acest caz o verificare mai amănunţită.“ ¹¹¹

După această primă verificare stuparul verifică urdinişul care dacă este brumat în zilele friguroase demonstrează că în stup există o familie puternică şi o temperatură corespunzătoare pentru viaţa acesteia.

Urdinişul este al doilea pas care trebuie investigat de apicultor primăvara, căci dacă temperatura depăşeşte 12º C la urdiniş îşi fac apariţia albinele pentru a-şi începe zborul de curăţire.

Pentru a forţa albinele să săvârşească zborul de curăţire, stuparul trebuie să ridice podişorul şi să lase capacele expuse la soare în aşa fel încât căldura să pătrundă până la ghem şi să activeze albinele care treptat se desprind de acesta şi iasă prin urdinişul superior.

Zborul de curăţire e necesar după cum am mai menţionat, căci în timpul lui albinele îşi curăţă intestinele.

Acest zbor nu durează mult, căci adesea vremea bună nu ţine mult, fiind foarte schimbătoare primăvara, obligând albinele să se întoarcă din nou în stup şi să se prindă iarăşi în ghem.

Înainte ca albinele să efectueze zborul de curăţire pentru fortificarea organismului acestora se administrează apă caldă. Apa caldă favorizează zborul de curăţire şi ieşirea din stup a albinelor. Apa caldă se poate administra utilizându-se hrănitorul, verificându-se cu această ocazie starea acestuia.

După zborul de curăţire se verifică fiecare stup cu scopul de a se lua măsurile necesare ajutorării familiilor de albine mai slabe.

Când temperatura aerului permite, apicultorul curăţă fundul stupului de reziduuri precum ceara.

Stuparul asigură mai apoi necesarul de păstură până la apariţia primului cules.

Odată cu trezirea naturii la viaţă, albinele ca nişte prelungiri a razelor de soare mângâie primele flori, primii muguri de primăvară.

Câtă viaţă si relaxare simţi în prisacă urmărindu-le jocul.

Astfel în fiecare primăvară, am pătruns, însoţind zborul albinei din floare în floare, într-o lume unică, un adevărat paradis al culorilor şi aromelor.

Fiecare floare are universul său, are misterul său. Albina este insecta care reuşeşte să pătrundă în lumea fiecăreia. Ea culege înţelepciunea şi nectarul miilor de colţuri de rai ce-şi deschid petalele pentru ca aceasta să se împărtăşească din feerica lume a frumuseţilor.

Această lume feerică omul nu o poate pătrunde, nu e la fel de profund ca albina.

Câtă înţelepciune găseşte albina în fiecare palat al florii, cât de mult îi este răsplătită munca prin izvoarele cunoaşterii ce i se dechid cu fiecare plantă ce o adăposteşte.

Apicultorul încearcă să-i pătrundă adâncimea fiinţei, să-i studieze misterul cercetării fiecărei flori, să se lumineze cu înţelepciunea tainică a albinei.

Aroma de culori a naturii o primeşte pe albină să fie regina paradisului terestru în fiecare primăvară, căci ea ajută la polenizarea plantelor, contribuid astfel la succesiunea anotimpurilor.

Câtă profunzime ascunde natura, iar albina este aceea care poate să pătrundă această taină.

Albina este prototipul luminii ce botează în fiecare primăvară plantele, ajutându-le să dea rod. Galbenul ei, reflectat şi în produsele muncii sale este aur pentru sănătatea fiecărui om.

De fiecare dată când albinele sărută în zborul lor natura, soarele zâmbeşte mai puternic ca niciodată.

Acest zâmbet de primăvară al lui are sensul de a arăta că tot ce părea mort,  a renăscut, că viaţa în natură a primit din nou culoare şi mireasmă.

Activitatea de vară începe odată cu înflorirea salcâmului, începutul lunii mai. Îndată cu înflorirea salcâmului şi a teiului stupii încep culesul. „Culesurile de la salcâm şi tei sunt cele mai importante...“ ¹¹² şi tocmai din această cauză înainte ca albinele să începă culesul de salcâm şi tei se va asigura spaţiul necesar depozitării mierii în stupi.

Salcâmii sau teii încăracaţi de flori îşi trimit în fiecare an vraja lor plină de aromă peste stupină invitând harnicele albine să le sărute mulţimea de stele parfumate ascunse între frunze, în timp ce ei, fericiţi de viaţa ce palpită în tot ce-i înconjoară, îşi înalţă capetele în văzduh, atât de semeţ, încât ramurile lor par a ţine în mână cerul cusut cu infinite fire subţiri de mătase albă împletite cu albastre fire de safir.

O feerică poezie poţi trăi în această perioadă din an în stupină. E suficient să te rupi pentru o oră de toate grijile şi să trăieşti momentul culegerii alături de iubitele tale albine din prisacă pentru ca să te încarci cu energie pozitivă pentru foarte multă vreme.

Un joc de luminiţe săgetează florile în mii de linii şi cerculeţe,  într-un dans al unei fericiri eterne.

Nici nu se usucă lacrimile dimineţii de pe câmpul înverzit şi de pe fruntea plantelor încă adormite până ce abinele anunţând prin strălucirea lor primele raze ale răsăritului de soare îşi încep activitatea.

Vara cromatica albinei se împleteşte ziua cu lumina solară ce mângâie florile, iar noaptea cu ochii stelelor ce vegheză câmpul adormit. Dungile negre ce pictează corpul auriu al zeiţelor soarelui şi stelelor aminteşte de întunericul greutăţilor ce le aşteaptă pe neobositele insecte în interiorul stupului pe timp de iarnă sau în luptă cu inamicii lor.

Cel mai important cules al albinelor are loc atunci când socul, salcâmul, teiul, sunt în floare.

E bine însă de ştiut că e foarte important ca familia de albine să fie aproape de baza meliferă pentru ca producţia culesului să se tripleze chiar.

Atunci „când se urmăreşte culesul de mană (o substanţă zaharoasă eliminată de insectele care consumă seva unor arbori, ca stejar, pin, ienupăr etc.), stupii se vor aşeza în locul unde se observă un număr mare de muşuroaie de furnici.“ ¹¹³

Dacă apicultorii începători „nu au posibilitatea să se deplaseze în diverse zone cu plante melifere în masiv, din cauza numărului redus de familii de albine, pot folosi din plin flora existentă în localitatea de domiciliu sau în jurul ei“ ¹¹⁴

În fiecare an orice floare îşi deschide petală după petală aşa cum o carte se deschide filă după filă invitând insecata cunoaşterii şi înţelepciunii să pătrundă lumea parfumată şi aromată a esteticii.

Conform celor prezentate până în acest moment în acest subacapitol, viaţa familiei de albine se poate împărţii în patru mari perioade.

Prima perioadă se poate fixa primăvara. Începând cu sfârşitul lunii februarie, matca începe să depună ouă în celule fagurilor din mijlocul ghemului, astfel  această perioadă constă în înlocuirea albinelor bătrâne care au iernat cu albine tinere abia ieşite din celule. Până în luna aprilie toate albinele bătrâne sunt înlocuite, deoarece îndată ce vremea se încălzeşte matca depune până la 1000 de ouă pe zi.

A doua perioadă mai poate să fie denumită şi perioada de creştere. În această perioadă nectarul şi polenul se găsesc din abundenţă, matca e foarte bine hrănită, îşi fac apariţia şi trântorii, se desfăşoară roirea începând cu sfârşitul lunii mai până în luna iunie.

Perioada a treia coincide cu pregătirea albinelor pentru iernare. Până să înceapă această perioadă toate albinele ce au participat la culesurile de vară mor şi sunt înlocuite de cele care îşi fac apariţia începând cu luna august, albine care nu s-au obosit în timpul culesurilor şi trăiesc până primăvara.

Perioada a patra este perioda iernării, a formării ghemului ce ridică temperatura în interiorul stupului indiferent de temperaturile scăzute de afară.

Calendarul lucrărilor apicole însă poate să fie structurat şi pe luni.

În luna ianuarie se supravegează prin controale auditive, săptămânale, modul de iernare a familiilor de albine, se oferă protecţie contra dăunătorilor, se protejează stupii împotriva curenţilor, vântuilor, prin perdele de protecţie ce pot să fie coceni, tulpini de floarea soarelui, stuf, papură etc. se îndepărtează fără zgomot zăpada de pe scândurile de zbor ale stupilor, se desfundă urdinişurile de albinele moarte, se repară, dezinfectează inventarul apicol, se fixează fagurii artificiali în rame pentru sezonul următor, se achiziţionează  noi utilaje, se pot confecţiona şi alţi stupi.

Februarie este luna în care trebuie o supraveghere mult mai atentă a felului de iernare a albinelor tot prin controale auditive, lovirea uşoară a stupului şi ascultarea vieţii ce palpită înăuntru, pregătirea pentru zborul de curăţire a familiilor de albine, continuarea rezolvării inventarului apicol.

Luna martie începe prin supravegerea atentă a zborului de curăţire, tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor dacă este cazul, deplasarea stupilor pentru culesurile timpurii, prevenirea furtişagurilor între familile de albine.

Începând cu luna aprilie se fortifică familiile slabe de albine, se lărgesc cuiburile cu faguri clădiţi şi artificiali, se instalează colectoarele de polen, introducerea fagurilor cu celule pentru trântori, celule mult mai mari decât cele pentru mătci şi albine lucrătoare, extragerea  şi condiţionarea de la stupii necorespunzători a cantităţii de ceară, transportul stupilor în livezile cu pomi în vederea culesului şi polenizării.

În luna mai se continuă lărgirea cuibului de puiet, pregătirea familiei de albine pentru valorificarea optimă a culesului nectarului de salcâm, tei, asigurarea depozitării acestuia, instalarea colectoarelor de polen, creşterea artificială a mătcilor, instalarea topitorului de ceară de tip solar, extragerea mierii, organizarea transporturilor pentru culesul următor.

Lucrările apicole din luna iunie încep prin extragerea şi condiţionarea mierii de salcâm dar şi asigurarea rezervelor de miere pentru iarna următoare, se controlează puterea familiei de albine, întărirea familiilor noi formate ca urmare a roirilor, extragerea de ceară.

În iulie se întăresc familiile de albine din lunile precedente, recoltarea şi extragerea mierii din culesurile de vară, revizia generală a cuiburilor, pregătirea şi transportarea stupilor noaptea, asigurân-du-le aerisirea, pentru culesul de întreţinere, fâneţe, bostănării etc.

August este luna în care se recoltează şi se extrage mierea culesurilor târzii, se deplasează stupii pentru culesurile târzii, se valorifică produsele apicole provenite din culesurile anterioare.

Începând cu luna septembrie, deşi se continuă culesul târziu, se  împachetează cuibul împotriva schimbărilor bruşte a temperaturii, se iau măsuri pentru eliminarea umezelii din stup pe timp de iarnă, se revizuiesc utilajele şi ustensilele, pregătindu-le astfel pentru sezonul următor.

În luna octombrie se previne atacul rozătoarelor prin instalarea unor grătare sau plase metalice la urdinişul stupului, se stimulează şi supraveghează zborurile de curăţire a albinelor, se confecţionează adăposturi improvizate pentru protejarea stupilor în perioada de iarnă, se confecţionează şi instalează perdele de coceni, stuf, papură etc.

Luna noiembrie începe prin efectuarea ultimului control în stup şi rezolvarea unor eventuale deficienţe, se aşează stupii în adăpostul improvizat, se suprveghează zborurile târzii.

În decembrie se supraveghează şi se controlează săptămânal starea stupilor împachetaţi pentru iernat, se repară utilajele, ustensilele.

Calendarul lucrărilor apicole este foarte important, deoarece are „menirea să amintească celor interesaţi ce trebuie şi când trebuie să efectueze anumite operaţii şi cu ce mijloace pot fi acestea duse la îndeplinire.“ ¹¹⁵

Şi dacă am început acest subcapitol cu un motto în care am citat câteva vorbe pline de înţelepciune ale scriitorului Antoin de Saint-Exupery, voi încheia acest subcapitol cu alte câteva gânduri ale aceluiaşi scriitor: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.“ (Micul prinţ); „Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care se întruchipează.“ (Citadela); „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.“ (Micul prinţ).

Apicultorul este acel om care trăieşte sensibilitatea lucrurilor acestei vieţi, el e cel care vede cu ochii inimii şi pătrunde împreună cu albina lui iubită esenţa dragostei.

Tot apicultorul e cel care cunoaşte profunzimea înţelepciunii, căci cine altul e prietenul, îmblânzitorul insectelor cunoaşterii dacă nu el.

Acest om al celor mai adânci lucruri ale vieţii e exemplul adevăratei prietenii, cunoscătorul esenţei iubirii, căci doar el a învăţat ce înseamnă devotamentul din viaţa bine organizată a familiei de albine, doar el cunoaşte puterea sacrificiului pentru împlinirea unei misiuni prin observarea atentă a muncii albinelor din timpul culesurilor, majoritatea albinelor lucrătoare trăind doar pentru această menire.

Şi pentru ca totul să fie perfect apicultorul se identifică cu cea de la care a învăţat ce înseamnă să trăieşti intens şi folositor toate momentele vieţii, se identifică cu prietena îmblânzită de el şi care la rândul ei l-a îmblânzit. Relaţia dintre ei nu este asemenea altor relaţii ce se stabileşte între crescătorii de ovine, bovine de exemplu, stăpân şi necuvântătoare, relaţia lor se bazează pe o strânsă prietenie.

Nu putem cunoaşte fericirea acestei vieţi decât atunci când înţelegem sensibilitatea fiecărui lucru, oricât de neînsemnat ar părea, nu putem înţelege fericirea aceste vieţi până nu preţuim fiecare clipă.

Apicultorul s-a adâncit în această fericire prin comunicarea lui spirituală cu insecta cunoaşterii, albina, căci doar de la neostenita albină a învăţat preţuirea fiecărei clipe simţindu-i în acelaşi timp parfumul, aroma fericirii aşa cum o simte sfânta insectă pătrunzând în lumea fiecărei flori.

Doar admirând-o pe această mesageră a înţelepciunii apicultorul a simţit în adâncul conştiinţei sufletului său că „Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.“ (Antoin de Saint-Exupery, Citadela),

 

Note:

¹⁰⁹ I. Barac, N. Foti, Al. Popa,  E. Sănduleac,  Creşterea albinelor, ed. Agro-Silvică, Bucureşti,  1965, pag. 71

¹¹⁰  Asociaţia crescătorilor de albine din R.S.R., preşedinte prof. dr. Ing. V. Harnaj,  Manualul apicultorului, Redacţia Publicaţiilor Apicole, Buc. 1979, pag. 97

¹¹¹ Ioan Savu,  Creşterea albinelor în gospodărie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985, pag. 131, 132

¹¹²  Alexandrina Adler, Cleopatra  Rusu, Alexandru Sabău, Carmen Lia Spătaru, Apicultură şi Sericicultură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag.41

¹¹³ Ioan Savu,  Creşterea albinelor în gospodărie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985, pag. 168

¹¹⁴ Idem. Ibidem, pag. 168

¹¹⁵ Ioan Savu, Creşterea albinelor în gospodărie, Editura Ceres, Bucureşti, 1985, pag. 223

Pr. Ion Turnea