5.2. ORGANIZAREA ŞI PRACTICAREA STUPĂRITULUI

Într-un stup sunt adunate şi aşezate toate frumuseţile universului.

Soarele ce guvernează perfecţiunea celui mai pur univers, mierea, luminează arhitectura unică a fagurilor.

Galbenul polenului este simbolul vieţii, verdele primăverii, aurul verde al existenţei. Polenul însufleţeşte floarea, e galbenul luminii dătătoare de viaţă în interiorul stupului, e marele element de la care s-ar putea naşte veşnicia, căci doar el e medicul oamenilor în diverse afecţiuni.

Ce miracol mai mare decât frumuseţea naturii şi taina vieţii ar putea exista? Niciunul. Acest miracol este ţesut cu fir de aur de către albine. Aşa au apărut văi adânci, fagurii, în care se varsă râuri de miere, munţi înalţi, ceara, arme împotriva duşmanilor, căci de nenumărate ori îşi îmbracă albinele duşmanii în ceară.

Stupul e o mică cămăruţă construită de mâna omului ce ascunde în interior un mare univers, un univers creat de cele mai înţelepte insecte, un univers al perfecţiunii.

„În cele câteva zeci de milioane de ani de când albinele vieţuiesc în colonii organizate, ele au trăit protejate în scorburile arborilor bătrâni, care le-au asigurat un adăpost cu înveliş călduţ, căci arborele însuşi are propria lui căldură. În această situaţie ele nu au mai avut nevoie să-şi creeze un sistem propriu de apărare exterioară. Albinele nu s-au pregătit organic pentru aşa ceva, nu şi-au pus iscusinţa la încercare. De ce atâta munca, când au găsit totul de-a gata, în scorbură, locul ideal de adăpostire a întregii colonii şi a agoniselii strânse  în timpul cald al verii cu flori încărcate cu nectar şi polen? Albinele deci şi-au ales în mod deliberat locul cel mai potrivit pentru buna lor vieţuire, scorburile arborilor bătrâni din întinsul pădurii. Omul, observând, această înclinare,  aceste preferinţe ale albinelor de a-şi organiza viaţa în scorburi, a tăiat trunchiuri găunoase, le-a ars putregaiul din interior şi a făcut primii stupi din scoarţa ce a rămas tare. În aceste zise buduroaie, omul a pus roirile prinse formându-şi propria stupină alături de casă.“ 116

După cum am menţionat mai sus albinele sunt insectele ce îşi stabilesc adăpostul, în mod natural, în scorburi de copaci, crăpături de stânci, stâlpi, poduri sau în alte locuri poziţionate în aşa fel încât să le ofere protecţie împotriva interperiilor.

Omul a adus albinele în preajma locuinţei sale încă din vechime, încercând prin acest lucru să valorifice produsele oferite de albine.

Principalul inventar apicol e reprezentat de stupi.

Indiferent de structura unui stup, fie că e confecţionat primitiv, din scoarţă de copac sau nuiele de răchită, fie că este un stup sistematic, are rolul de a proteja familia de albine, de a fi învelişul familiei.

Aşa cum învelişul corporal al albinelor, înveliş făcut din chitină, le apără, protejează organele interne, aşa şi stupul are rol de protecţie a întregii familii de albine, a muncii lor. Dacă în  interiorul fiecărui înveliş corporal bate o inimă ce menţine viaţa şi în interiorul fiecărui stup bate o inimă, o inimă comună, inima familiei de albine.

Într-un stup fagurii sunt scheletul de susţinere a coloniei, spune Constantin L. Hristea în lucrarea  Stupăritul nou.

Albinele îşi formează cuibul în stupi, tot în stupi ele se dezvoltă desfăşurând activităţi specifice cum ar fi: clădirea fagurilor, mierea, nectarul, polenul, propolisul, creşterea larvelor.

Ele se apucă de clăditul fagurilor într-un stup doar după ce s-au aşezat în formă de ciorchine, un ciorchine asemănător cu cel în care ele se aflau în stare de roi.

Stupii sunt confecţionaţi de om pentru adăpostirea albinelor. Materialul din care sunt construiţi stupii poate să fie lemn sau poliuretan. Omul a făcut stupi iniţial în vederea exploatării economice a albinelor. Mai târziu pasionaţii de albine au confecţionat stupi pentru studierea vieţii acestora.

Pentru început albinele au fost adăpostite în stupi simpli (trunchiuri de copaci scobite, coşniţe). În aceşti stupi nu era posibilă intervenţia omului datorită faptului că fagurii erau ficşi şi nu se puteau lua, mierea nu se putea extrage şi refolosi.

Astăzi se utilizează stupi sistematici, cu rame mobile. Aceşti stupi fac posibilă intervenţia omului în cuibul albinelor şi dă posibilitatea acestuia să folosească raţional toate produsele apicole.

Un stup, indiferent de tipul lui, orizontal, vertical cu magazine sau multietajat trebuie să asigure familiei de albine în anumite condiţii cum ar fi: să protejeze colonia de ploaie, zăpadă, viscol, vânt, curenţi de aer, umezeală, arşiţă, cu alte cuvinte să o ferească de toate capriciile fenomenelor din natură; volumul acestuia să fie suficient de încăpător pentru a asigura spaţiul necesar dezvoltării familiei de albine şi a depozitării rezervelor de miere şi păstură, la nevoie adăugarea de rame sau corpuri în funcţie de dezvoltarea coloniei pe timpul anului şi de evoluţia culesurilor. Totodată stupul e necesar să aibă o greutate care să permită transportul acestuia cu uşurinţă    dintr-un loc în altul, dar să fie construit şi dintr-un material rezistent, însă uşor, lemn sau  poliuretan pentru a oferi protecţie albinelor. E bine ca dimensiunile constructive ale părţilor componente dintr-un stup să fie standard, pentru a înlesni folosirea materialelor apicole ce sunt comercializate în magazinele de specialitate. Dispunerea ramelor, podişoarelor, diafragmelor, corpurilor şi a altor accesorii într-un stup nu au voie să stânjenească activitatea familiei de albine.

Obiectivul principal al activităţii desfăşurate într-o stupină este realizarea unor familii puternice de albine, capabile să valorifice culesul în condiţii optime. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie avut în vedere că într-o prisacă este important ca stupii să fie de acelaşi tip, de aceleaşi dimesiuni, cu ramă unică.

Un stup, indiferent de tip este alcătuit din următoarele părţi principale, fixe sau mobile: corpul sau cuibul, fundul şi acoperişul, catul sau magazinul. Acestor părţi principale li se poate adăuga opţional diafragme, hrănitoare, gratii şi alte accesorii folosite într-un scop sau altul.

„Trunchiurile de copaci bătrâni şi scorburoşi erau curăţate de putreziciune până la coajă, arse pe dinăuntru pentru dezinfectare, iar apoi li se puneau înăuntru nişte şipci de-a curmezişul denumite pretculiţe, de care albinele legau fagurii clădiţi. În partea de jos se lăsa o deschidere de circulaţie denumită urdiniş […] Aşa au mers lucrurile secole la rând, până acum 350 de ani când într-o insulă din arhipeleagul Cicladelor greceşti, un stupar cu dragoste de albine le-a salvat viaţa: a pus într-o ladă câteva beţişoare de care a legat fâşii de faguri, pentru a da albinelor o îndrumare de direcţie unde să clădească restul fagurilor […] vestea s-a răspândit în toată lumea şi astfel s-a făcut primul pas spre apicultura raţională.“ 117

„Stupul sistematic a fost inventat de renumitul apicultor rus P. I. Procopovici în anul 1814. Primul stup era construit din scânduri în formă de ladă înaltă, dreptunghiulară, cu trei compartimente care se închideau cu capace mobile, păstrându-se o distanţă de 8 mm, atât între rame, cât şi între faguri şi capacele compartimentelor. O asemenea distanţă asigură trecerea albinelor, iar în acest spaţiu albinele nu clădesc faguri. Inventarea stupului cu rame a dat posibilitatea apicultorilor să intervină activ în viaţa şi munca familiei de albine şi să îmbunătăţească îngrijirea albinelor. De pe atunci, apicultorii din toate ţările au construit, după modelul stupului lui Procopovici, multe şi felurite modele de stupi sistematici: stupii au început să se deschidă pe deasupra, s-au făcut rame suspendate, iar diferitele părţi ale stupului au început să fie detaşabile.“ 118

„În anul 1838, apicultorul Ian Dzerzon a constriut şi el primul stup cu rame mobile. Abia în 1851, un american, Langstroth obţine un brevet de invenţie pentru stupul care are un sistem vertical de mânuire a ramelor şi cu capac ce se deschide deasupra. La câteva luni după Langstroth, Brlepsch a inventat un stup la fel cu cel american, dar care se deschide din spate.“ 119

Denumirea pe care o poartă albinăritul practicat în astfel de stupi este de stupărit sistemnatic.

În ţara noastră sunt utilizaţi stupi orizontali, stupi cu pereţi simpli, cu 12 rame sau stupi multietajaţi.

Volumul unui stup orizontal este foarte mare, asigurând familei de albine o bună dezvoltare.

„La stupul orizontal se procedează la asigurarea spaţiului corespunzător prin introducerea de faguri clădiţi. Lărigirea cuibului se poate realiza treptat, pe măsura necesităţilor.“ 120

La partea inferioară, stupul orizontal dispune de două urdinişuri, iar cuibul în care se află matca, conform STAS-ului vechi se găseşte în dreptul urdinişului.

Singura dificultate la un stup orizontal este că matca îşi extinde ouatul pe un număr mare de faguri.

Fagurii ar trebui să se delimiteze în faguri cu puiet şi faguri cu provizii la începutul culesului.

Stupul standardizat de tip orizontal pentru douăzeci de rame este realizat conform STAS 4170 / 1962. Acest stup este realizat din scândură de 25 mm grosime şi are fundul fix confecţionat din scânduri încheiate între ele în falţuri, aşezate în lungimea stupului, iar corpul din scânduri aşezate longitudinal, încheiate în falţ simplu.

Ramele de cuib şi de magazin ale stupului orizontal cu douăzeci de rame au aceleaşi dimensiuni, întrebuinţându-se atât pentru creşterea puietului, cât şi pentru depozitarea mierii.

„Ministerul Agriculturii din R. S. S. U. a adoptat ca stup standard, stupul orizontal cu douăzeci de rame, cu dimensiunile 435 X 300 mm. Corpul acestui stup are următoarele dimensiuni interioare: lungimea 760 mm, lăţimea 450 mm şi înălţimea 320 mm. La nivelul fundului, în părţi opuse, sunt aşezate urdinişuri având fixate în faţă, pe toată lungimea lor, scândurele de zbor late de      100-120 mm. Deasupra urdinişului de jos, la jumătatea înălţimii ramelor, pieziş, sub un unghi de 15 - 20º, se face urdinişul mijlociu, lung de 125 mm şi lat de 8 mm.

Fundul acestui stup este fix. Sub rame există un spaţiu de 20 mm. Are două diafragme, care sunt ridicate cu 10 mm faţă de fund. Capacul stupului este drept, acoperit cu tablă de fier, cu carton gudronat sau cu placaj vopsit, ori înclinat într-o parte şi acoperit cu scânduri subţiri. Partea de sus a spetezelor laterale ale ramelor se face mai lată (35 mm). Ramele de acest fel se apropie strâns una de alta în stup, ceea ce simplifică mult pregătirea cuibului pentru transport.“ 121.

Alt tip de stup utilizat în apicultură este stupul cu pereţi simpli, cu 12 rame. Acest stup are şi 2 diafragme şi capac.

Corpul acestui stup are forma unei lăzi cu patru pereţi de circa 35 până la 45 mm grosime, lungimea de 450 mm, lăţimea 450 mm, înălţimea 320 mm.

La înălţimea de 260 mm este urdinişul de sus, o deschizătură de 80 / 10 mm. În pereţii stupului nu sunt niciun fel de tăieturi ca să nu se piardă căldura. În partea de sus a pereţilor dinăuntru este tăiat un falţ pe care să se sprijine umeraşii ramelor şi diafragmelor, de 20 mm adâncime şi 11 mm lăţime. Fiecare ramă e alcătuită din patru speteze.Speteaza de sus are lungimea de 470 mm, 25 mm lăţimea, 20 mm grosimea, spetezele laterale au 290 mm lungimea, 25 mm.lăţimea, 8 mm grosimea,iar speteaza de jos are o lungime de 419 mm,o lăţime şi o grosime de 12 mm. Distanţa între spetezele ale ramelor şi peretele stupului trebuie să fie de 7,5 mm pentru a permite trecerea albinelor, iar ramele se aşează în stup la 12 mm una faţă de alta.

Stupul vertical cu magazine este un stup foarte utilizat în România, fiind un stup de mare capacitate, volumul lui poate să fie mărit prin suprapunerea de magazine în funcţie de necesităţi.

El are toate elementele detaşabile fiind mobil şi divizibil.

Totodată asigură o productivitate mărită, căci familiile de albine se dezvoltă pe verticală în condiţii apropiate de mediul lor natural.

Stupul asigură condiţii optime pentru obţinerea de miere. Datorită structurii lui se păstrează caldura în cuib asigurându-se familiilor de albine o dezvoltare rapidă, cât şi o clădire timpurie a fagurilor .

Stupul de tip vertical, multietajat este alcătuit din scânduri cu grosimea de 25 mm. Are un fund mobil de 445 mm lăţime, 550 mm lungime, o porţiune de 60 mm care constituie scândura de zbor. Corpul stupului e alcătuit din patru pereţi încheiaţi la capete în ţincuri, de 20 mm grosime. Pe pereţii din faţă şi din spate există câte un falţ oblic de 22 mm înălţime şi 10 mm adâncime, acoperit cu tablă de oţel de 0, 6 mm grosime. Pe faţa internă şi externă a peretelui este săpată o scobitură, pe fundul scobiturii o placă pătrată de oţel de 1 mm grosime cu un orificiu ce are diametrul 10 mm. Aşezând corpul pe fund se formează un urdiniş de 375 / 20 mm.

Podişorul este format dintr-o platformă alcătuită din trei, patru scânduri de 15 mm grosime îmbinate între ele cu falţuri şi o ramă exterioară, prevăzută în interior cu un uluc.

Capacul este telescopic, are tavan drept, învelit la exterior cu tablă zincată ce îmbracă pereţii laterali în partea de sus pe o lăţime de 20 mm.

 Capacul este compus din ramă exterioară de 90 / 20 încheiată la capete în ţincuri, un tavan din scânduri de 10 mm grosime, îmbinate în falţ şi fixate de ramă în cuie.

Ramele, câte 10 de fiecare corp au 435 / 230 dimensiunile exterioare, leaţul superior de 25 / 18 / 470 mm, umeraşe de 9 mm grosime, speteazele laterale au o grosime de 9 mm cu profil pentru distanţare, speteaza inferioară este de 15 / 7 / 417 mm.

Hrănitorul constă într-o ramă cu înălţimea de 60  mm. El e folosit de albine şi ca spaţiu de refugiu în timpul transportului.

Podişul separator are platforma de 10 mm grosime, e prevăzut cu trei laturi, două urdinişuri cu profil conic, suprapuse şi o deschizătură dreptunghiulară de 60 / 140 mm, cu sârmă pe ambele feţe.

Blocul de urdiniş are dimensiunile de 153 X 9 mm şi 50 X 9 mm şi se introduce în deschiderea urdinişului până în faţa peretelui, căci este oprit aici de două cuie din interior.

Stupul cu pereţi dubli este folosit în Siberia cu scopul ca frigul primăverii să nu stingherească dezvoltarea familiilor de albine dacă acestea ar fi fost în stupi cu pereţi simpli.

Dimensiunile din interiorul corpului sunt de 450 X 450 mm, înălţimea de 340 mm, pereţii interiori din scânduri de 25 mm, urdinişul se taie în partea de jos a peretelui din faţă, pereţii exteriori se fac din scânduri de 20 mm şi înalţi de 12-15 mm. Spaţiul între pereţii interiori şi exteriori ai stupului sunt umpluţi cu material rău conducător de căldură, material ce constă în deşeuri din industria textilă, muşchi, cetină, câlţi.

Magazinul e confecţionat din scânduri de 25, 5 mm.

Stupul cu două corpuri este utilizat pentru dezvoltarea familiilor de albine cu mătci bune. Este un stup ce are volumul pentru 12 rame.

Stupii de împerechere sunt construiţi special pentru creşterea şi păstrarea mătcilor.

Ei au un singur nucleu de fecundaţie şi sunt compuşi dintr-un cuib cu un singur urdiniş, deasupra căruia este hrănitorul parafinat ce conţine un dop utilizat pentru a bloca orificiul de hranire în timpul transportului şi un capac din PFL.

Aceşti stupi mai conţin şi un capac din tablă zincată, un  fund prevăzut cu un orificiu acoperit şi cu sită pentru aerisire, două picioare de suspensie.

Acest stup are rama puţin mai specială, deoarece are dimensiunile unei rame mari standard de cuib (470 × 25 × 300 mm), însă se pliază cu ajutorul unor balamale astfel încât să încapă în nucleul de fecundaţie ajungând la măsurile externe de 111 × 180 × 300 mm. Stupul complet are dimensiunile externe de 220 ×180 × 420 mm.

Stupii de paie şi de trestie sunt confecţionaţi din paie uscate, papură, trestie, rogoz, coceni de porumbi. Aceşti stupi sunt confecţionaţi atunci când materialul lemnos lipseşte.

Aceşti stupi se construiesc pe o carcasă de lemn, grosimea pereţiilor fiind de 40 mm.

În Germania se construiesc stupi şi din materiale plastice.

Roiniţă este lada pentru transportat  roiuri la pachet. Această ladă este prevăzută cu capac detaşabil prins în foraibăre, pentru ataşarea pâlniei de scuturare a albinei.

Împachetarea stupilor se face cu un material uşor pentru a nu mări greutatea stupului. Materialele cele mai bune pentru împachetat stupii sunt: vata, câlţii, pâsla.

Componentele stupului multietajat: 1. Capacul stupului, 2. Corpuri, 3. Podişor, 4. Podişorul, 5. Snellgrove, 5. Rama ventilaţie, 6. Hrănitorul, 7. Rame (435X 230 mm),  8. Rame, 9. Fundul stupului, 10. Blocul pentru urdiniş, 11. Închizător de urdiniş, 12. Orificii pentru sistemul de fixare.

 

Note:

¹¹⁶ C. Hristea, Stupăritul nou, Editura A.C.A. Bucure;ti, 1978, pag. 119, 120

¹¹⁷ C. Hristea,  Stupăritul nou, Editura A.C.A. Bucureşti, 1978, pag. 298, 299

¹¹⁸ A. A.Climentov,  Apicultura, Ed. de stat pt. lit. ştiinţifică, Bucureşti, 1952, pag. 33

¹¹⁹ Ing. V. Petruş,  şi ing. I. Oprişan, Apicultura şi baza meliferă, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti, 1964, pag. 30, 31

¹²⁰  Cora  Rosenthal, Lucrări în stupină, ed. Ceres, Bucureşti, 1973, pag. 123

¹²¹ A. A.Climentov,  Apicultura, Ed. de stat pt. lit. ştiinţifică, Bucureşti, 1952, pag. 43

Pr. Ion Turnea