CAPITOLUL 1

ÎNTRE LITERATURĂ ŞI APICULTURĂ

1.1. ALBINA, SIMBOL ŞI MIT

Albina este considerată simbol în literatură, deoarece reprezintă prototipul micii vietăţi, dotată cu numeroase trăsături morale: harnică, bun organizator, înţeleaptă şi de ce nu, înzestrată şi cu trăsături fizice deosebite, o frumuseţe misterioasă, culeasă parcă din aurul solar.

Albina adună din fiecare floare tot ceea ce e mai bun, aşa cum fiecare scriitor adună în oricare poem al său toate tainele universului: misterul iubirii, zâmbetul naturii, cetăţile imateriale ale norilor...

Putem astfel afirma că în fiecare om se pot regăsi însuşirile unei albine, fie hărnicia, fie priceperea şi înţelepciunea, fie romantismul acestor vietăţi care înţeleg cântul de dragoste al fiecărei plante.

Albina spre deosebire de oameni însumează toate trăsăturile pozitive, fiindu-le superioară.

Acest lucru îl sesizează şi scriitorul Maurice Materlinck.

„Maurice Maeterlinck în celebrul său tratat asupra vieţii albinelor vedea concentrată în istoria unui stup de albine marea istorie a omenirii.“⁷

„De-a lungul celor şapte cărţi ale Vieţii albinelor facem cunoştiinţă, puţin câte puţin, cu cetatea cea mai bine chibzuită şi, din acest motiv fără pereche, a albinelor. Ordinea, munca neîntreruptă şi dezinteresată, diviziunea muncii, construcţia geometrică ideală a celulelor, fenomenele ce se succed cu o precizie matematică în funcţie de anotimpuri - roirea, creşterea puietului şi a mătcii care asigură viitorul speciei - toate acestea îl determină pe Maurice Maeterlinck să ne considere pe noi oamenii inferiori albinelor, sau aflându-ne într-o etapă de tranziţie, spre o nouă formă de organizare ce nu ar putea rivaliza prea curând cu aceea a  gâzelor blonde.“⁸

Aşadar scriitorul Maurice Maeterlinck consideră albina ca fiind însufleţitoare a întregului univers, deoarece observă că în stup se petrec foarte multe lucruri minunate şi astfel a „renunţat de mult timp să“ ⁹ caute „în această lume o minune mai interesantă şi mai frumoasă decât adevărul, sau, cel puţin, decât efortul omului ce tinde să-l cunoască. Să nu ne ostenim să descoperim măreţia vieţii în lucrurile îndoielnice“¹⁰

Albina fiind considerată de el ca însufleţitoare a întregului univers ne îndeamnă să încercăm a urmări evoluţia unui stup în timpul unui an.

Primăvara stupul se trezeşte la viaţă reluându-şi activitatea şi urmând toate marile etape specifice vieţii albinelor în ordinea lor normală: „formarea şi plecarea roiului, întemeierea unei noi cetăţi, naşterea, luptele şi zborul nupţial al tinerelor mătci, nimicirea trântorilor şi reîntoarcerea la somnul din timpul iernii. Fiecare din aceste etape va aduce singură lămuririle necesare asupra legilor, particularităţilor, obişnuinţelor, asupra evenimentelor care îi dau naştere, astfel încât, la sfârşitul anului apicol, care este scurt şi nu ţine decât din aprilie şi până la sfârşitul lui septembrie, să pătrundem toate secretele casei de miere. Deocamdată, înainte de a deschide şi de a arunca o privire generală, este de ajuns să ştim că ea este formată dintr-o matcă, mamă a întregului ei popor; din mii de lucrătoare sau albine fără sex, femele incomplete şi sterile şi, în sfârşit, din câteva sute de trântori, dintre care va fi desemnat soţul unic şi nefericit al viitoarei suverane pe care lucrătoarele o vor alege după plecarea, de voie sau de nevoie, a reginei ce domneşte.“¹¹

Scriitorul observă că atunci când deschizi prima dată un stup pătrunzi într-o lume necunoscută, plină de surprize şi înţelepciune.

Pentru scriitorul Maurice Maeterlinck albina devine un simbol, un mit al înţelepciunii.

Albina este prezentă şi în mitologie. De ce mit? Mit, fiindcă e o făptură prea complexă, are în fiinţa ei toată măiestria creaţiei şi astfel  este văzută în mitologie ca un personaj fabulos, personificat, care ajută până şi la creaţia lumii, datorită înţelepciunii sale.

Albina fiind sămânţă a înţelepciunii şi materializare a spiritului, poartă mesajul divin, fiind deseori asociată cunoaşterii şi iniţierii.

În mitologia românească, albina este văzută ca mesagerul însufleţit cu puteri magice, o insectă sfântă.

„Albina fiind considerată sfântă, şi albinăritul a fost considerat o ocupaţie sacră.“¹²

Deoarece albina era considerată sfântă, cu albinăritul s-au ocupat mult timp doar călugării, preoţii şi învăţătorii de la sate, făcând din ceara albinelor lumânări.

În mitologia românească, alături de albinăritul sacru, apare şi Zâna albinelor.

Zâna albinelor era „mai mare peste albine […] avea un corp de albină şi cap de femeie, vorbea omeneşte. Domnea în străfundurile pădurilor peste roiurile de albine sălbatice, adăpostite în scorburi de copaci. Cu mierea albinelor sălbatice se hrăneau Fetele pădurii şi vietăţile care nu stricau roiurile.“¹³

Conform mitologiei româneşti albina este insecta care a ajutat la crearea lumii, ea având origini precreştine. Legendele mitologice confirmă inteligenţa albinei, munca acesteia şi priceperea cu care îşi organizează propria viaţă. Astfel ea a primit în mitologie rolul de sfetnic al Fărtatului. Fărtatul neştiind cum să „potrivească mai bine“¹⁴ marginile cerului şi a pământului o consultă pe albină.

„În legătură cu acest eveniment cosmogonic două legende ne dau explicaţii diferite: o legendă după care albina dă Fărtatului soluţia cum să procedeze sau cum să o lase pe ea să procedeze, prin încreţirea pământului şi crearea de văi şi munţi, şi altă legendă, după care albina devine doar mesagerul Fărtatului, pentru a cere sfatul înţeleptului arici.“¹⁵

Ariciul, fiind orgolios a refuzat să aducă servicii Fărtatului, dar albina dorind să ajute Fărtatul, prefăcându-se că pleacă, se ascunde într-o floare şi ascultă cum gândeşte ariciul, vorbeşte cu sine însuşi despre soluţia posibilă.

Aflând soluţia, albina o comunică Fărtatului, ba mai mult de atât îl ajută să încreţească pământul cu munţi şi văi.

Pentru că albina a dezvăluit acest secret, a fost blestemată de arici să-şi mănânce „scârna“¹⁶, dar binecuvântată de Fărtat ca scârna ei să se transforme în aliment sfânt.

În această legendă mitologică se explică de fapt cum a apărut mierea „meligeneza“¹⁷.

Mitologia românească menţionează că albina făcea parte şi din economia domestică şi de stat a dacilor: „Dacia era de drept ţara albinelor, ţara minunată a melifagilor“¹⁸. Dacii făceau comerţ cu grecii care au descoperit binefacerile mierii şi i-au folosit numele „ca epitet divin, acordat unor semizei sau chiar zei.“¹⁹

Începând cu evul mediu se vorbeşte despre originea creştină a albinei.

Mitologia populară creştină susţine că albina îşi trage obârşia din lacrimile Maicii Domnului, când aceasta plângea moartea lui Iisus Hristos. Această legendă creştină are de fapt ca sursă de inspiraţie o altă legendă veche, o legendă potrivit căreia albina s-a născut din lacrimile zeului Ra, zeul soarelui, zeu egiptean.

Potrivit acestei legende observăm că originea solară a albinei s-a îndătinat la români de la începuturile creştinismului.