ÎNDRĂGOSTIT DE ALBINE
Motto:
„Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.“ (Antoin de Saint-Exupery, Micul prinţ)
Încă din copilărie am fost pasionat de albine. Albina era pe atunci o mare enigmă pentru mine. O vedeam ca pe o picătură de soare căzută pe pământ pentru a îndulci viaţa oamenilor prin înţelepciunea, hărnicia şi produsele muncii ei. Îmi doream nespus de mult să pătrund în lumea ei, să încerc a-i contempla perfecţiunea.
Cu timpul am înţeles că albina este singura insectă care se bucură de întreaga preţuire şi admiraţie a oamenilor. Ea este aceea care prin zborul ei din floare în floare ca într-un dans al luminii ajută la polenizarea plantelor sporind recolta de fructe şi seminţe.
Albina cunoaşte esenţa fiecărei flori, universul ei.
Doar îndrăgostiţii de albine sunt cei care pot pătrunde în lumea tainică a prisăcii. Ei trăiesc alături de preţioasele insecte toate bucuriile ce ţi le oferă natura, de la zâmbetul primei raze de soare, primăvara, ce aduce zborul pentru curăţire a albinelor la fascinanta poveste a roirii, de la mireasma înfloririi la dansul albinelor cu cele mai minunate prinţese ale pământului, florile, de la aroma fructelor coapte la viaţa ce se naşte în interiorul stupului prin intensificarea creşterii puietului, de la steluţa de zăpadă căzută din văzduh peste prisacă la soarele ce încălzeşte întregul stup indiferent de temperatura de afară, ghemul.
Niciun om ce a privit apicultura doar ca pe o sursă de câştig nu a reuşit să pătrudă în lumea plină de enigme ce ţi-o oferă viaţa albinelor. A fost nevoit să renunţe, neavând răbdare să-i înţeleagă frumuseţea.
Aşadar nu e nevoie să începi doar prin a-ţi procura doar tehnologia necesară creşterii albinelor, ci e nevoie de multă răbdare să poţi pătrunde în universul celor mai înţelepte insecte, să înveţi să le iubeşti aşa cum cei ce vor să devină marinari sunt sfătuiţi de scriitorul Antoin de Saint-Exupery să înveţe a iubi marea.
Odată cu trezirea naturii la viaţă, albinele ca nişte prelungiri a razelor de soare mângâie primele flori, primii muguri de primăvară.
Câtă viaţă si relaxare simţi în prisacă urmărindu-le jocul.
Astfel în fiecare primăvară, am pătruns, însoţind zborul albinei din floare în floare, într-o lume unică, un adevărat paradis al culorilor şi aromelor.
Fiecare floare are universul său, are misterul său. Albina este insecta care reuşeşte să pătrundă în lumea fiecăreia. Ea culege înţelepciunea şi nectarul miilor de colţuri de rai ce-şi deschid petalele pentru ca aceasta să se împărtăşească din feerica lume a frumuseţilor.
Această lume feerică omul nu o poate pătrunde, nu e la fel de profund ca albina.
Câtă înţelepciune găseşte albina în fiecare palat al florii, cât de mult îi este răsplătită munca prin izvoarele cunoaşterii ce i se dechid cu fiecare plantă ce o adăposteşte.
Apicultorul încearcă să-i pătrundă adâncimea fiinţei, să-i studieze misterul cercetării fiecărei flori, să se lumineze cu înţelepciunea tainică a albinei.
Aroma de culori a naturii o primeşte pe albină să fie regina paradisului terestru în fiecare primăvară, căci ea ajută la polenizarea plantelor, contribuid astfel la succesiunea anotimpurilor.
Câtă profunzime ascunde natura, iar albina este aceea care poate să pătrundă această taină.
Albina este prototipul luminii ce botează în fiecare primăvară plantele, ajutându-le să dea rod. Galbenul ei, reflectat şi în produsele muncii sale este aur pentru sănătatea fiecărui om.
De fiecare dată când albinele sărută în zborul lor natura, soarele zâmbeşte mai puternic ca niciodată.
|
 Acest zâmbet de primăvară al lui are sensul de a arăta că tot ce părea mort, a renăscut, că viaţa în natură a primit din nou culoare şi mireasmă.
Şi dacă am început acestă prezentare cu un motto în care am citat câteva vorbe pline de înţelepciune ale scriitorului Antoin de Saint-Exupery, voi continua cu alte câteva gânduri ale aceluiaşi scriitor: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.“ (Micul prinţ); „Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care se întruchipează.“ (Citadela); „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.“ (Micul prinţ).
Apicultorul este acel om care trăieşte sensibilitatea lucrurilor acestei vieţi, el e cel care vede cu ochii inimii şi pătrunde împreună cu albina lui iubită esenţa dragostei.
Tot apicultorul e cel care cunoaşte profunzimea înţelepciunii, căci cine altul e prietenul, îmblânzitorul insectelor cunoaşterii dacă nu el.
Acest om al celor mai adânci lucruri ale vieţii e exemplul adevăratei prietenii, cunoscătorul esenţei iubirii, căci doar el a învăţat ce înseamnă devotamentul din viaţa bine organizată a familiei de albine, doar el cunoaşte puterea sacrificiului pentru împlinirea unei misiuni prin observarea atentă a muncii albinelor din timpul culesurilor, majoritatea albinelor lucrătoare trăind doar pentru această menire.
Cei care văd albinăritul doar ca pe o afacere eşuează.
Îndrăgostiţii de stupărit sunt oameni de toate vârstele. Ei au ca punct de plecare iubirea faţă de albine, micile vietăţi atât de perfecte în tot ceea ce sunt şi ceea ce fac.
Ce superb spectacol întâlnesc apicultorii în stupina lor în fiecare primăvară când temperatura permite ieşirea albinelor din stup!
O plimbare în mijlocul naturii, acompaniat de zumzetul albinelor, de priveliştea jocului plin de bucuria vieţii este cel mai frumos dar pentru un apicultor.
Câtă viaţă e în fiecare stup indifernt de anotimp, câtă organizare şi perfecţiune!
Albinăritul este îndeletnicirea care stabileşte între om, insectele cele mai perfecte şi natură cea mai strânsă legătură. Nu există ceva mai frumos decât misterul naturii, indiferent de anotimp, mister parfumat de zumzetul şi viaţa plină de înţelepciune a albinelor.
Mulţumirea de sine a iubitorilor de albine vine odată cu rezultatele muncii lor.
Aceste rezultate se datorează faptului că ei pun suflet în tot ceea ce fac.
Şi pentru ca totul să fie perfect apicultorul se identifică cu cea de la care a învăţat ce înseamnă să trăieşti intens şi folositor toate momentele vieţii, se identifică cu prietena îmblânzită de el şi care la rândul ei l-a îmblânzit. Relaţia dintre ei nu este asemenea altor relaţii ce se stabileşte între crescătorii de ovine, bovine de exemplu, stăpân şi necuvântătoare, relaţia lor se bazează pe o strânsă prietenie.
Nu putem cunoaşte fericirea acestei vieţi decât atunci când înţelegem sensibilitatea fiecărui lucru, oricât de neînsemnat ar părea, nu putem înţelege fericirea aceste vieţi până nu preţuim fiecare clipă.
Apicultorul s-a adâncit în această fericire prin comunicarea lui spirituală cu insecta cunoaşterii, albina, căci doar de la neostenita albină a învăţat preţuirea fiecărei clipe simţindu-i în acelaşi timp parfumul, aroma fericirii aşa cum o simte sfânta insectă pătrunzând în lumea fiecărei flori.
Doar admirând-o pe această mesageră a înţelepciunii apicultorul a simţit în adâncul conştiinţei sufletului său că „Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.“ (Antoin de Saint-Exupery, Citadela)
Pr. ION TURNEA |
